Viitori și actuali atleți de performanță au concurat la Crosul Tineretului, care a avut loc pe pista stadionului Municipal.
Prin acest eveniment, sportivii au dorit să transmită un mesaj către tânără generație să practice mișcarea în aer liber, pentru a avea o viață sănătoasă.
„Mișcarea nu face rău nimănui, indiferent de vârstă. De aceea încurajez asemenea activități de promovare a sportului, în general. Îi felicit pe participanți, mai ales că printre ei se regăsesc și sportivi de performanță. Le doresc succes pe viitor și să ajungă la un nivel competițional cât mai înalt”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
La final, participanții la cros au fost premiați cu diplome și tricouri.