În zilele de 16,22 și 23 mai 2021, în intervalul orar 10⁰⁰-20⁰⁰, se desfășoară Maratonul de Vaccinare anti-COVID-19 „PUNE UMĂRUL PENTRU BÂRLAD”, în locația amenajată la intrarea în Gradina Publică din municipiul Bârlad.
Astfel, persoanele care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.
Precizăm că imunizarea se va efectua cu vaccin de la compania Pfizer BioNTech.
Persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către cetățeni.
Activitatea este organizată de Primăria Municipiului Bârlad, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și Direcția de Sănătate Publică Vaslui cu sprijinul Instituției Prefectului-Județului Vaslui și a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui, Detașamentul de Pompieri Bârlad.