miercuri, decembrie 11, 2024
spot_img
AcasăAdministratieSe caută personal pentru noul centru de vaccinare de la Vaslui

Se caută personal pentru noul centru de vaccinare de la Vaslui

Vasluienii s-ar putea vaccina, din 15 februarie, cu serul de la AstraZeneca, în acest sens, la nivel național, urmând a fi deschise 180 de cabinete noi de vaccinare, 3 cabinete urmând a funcționa în județul Vaslui. În fapt, este vorba de un singur centru de vaccinare, cu 3 circuite, ce ar urma să fie deschis în Centrul de zi pentru copii „Bucuria”, din apropierea Liceului Teoretic „Gheorghe Racoviță” din municipiul Vaslui. Există însă o problemă: deocamdată, lipsește personalul sanitar care ar trebui să imunizeze persoanele programate și să îi supravegheze pe cei vaccinați.

Centrul de zi pentru copii „Bucuria” a fost deschis de municipalitatea vasluiană în 2016 prin reabilitarea unei fostei centrale termice, pentru a da posibilitatea elevilor din zonă cu risc de abandon școlar să urmeze un program de tip after school, primind totodată și o masă caldă. Odată cu izbucnirea pandemiei de Coronavirus și impunere de măsuri stricte de siguranță snitară, activitatea centrului a fost înschisă. De curând însă, după ce a fost special reorganizat în acest sens, prin eforturile primăriei municipiului Vaslui, a primit o nouă destinație, cea de Centru de Vaccinare cu serul de la AstraZeneca, unde se vor putea programa persoane cuprnse în cea de-a doua etapă de vaccinare de pe tot cuprinsul județului.

Acolo, vor funcționa cele 3 cabinete, cu circuite de acces separate, alături de un spațiu pentru înregistrarea celor care vor fi vaccinați și spații de supraveghere de după administrare. Înscrierile încep în data de 10 februarie pentru persoanele care se află în etapa a II-a, respectiv cei care suferă de boli cronice și angajații din domenii esențiale, la noul centru de vaccinare putându-se programa persoane cu vârste între 18 și 55 de ani cuprinse în cea de-a doua etapă de vaccinare anti-Covid 19. Programările se fac prin platforma vaccinare-covid.gov.ro., medicul de familie, prin call center-ul 021.414.44.25 ori la numerele de suport atribuit fiecărui județ.

Există însă o problemă: deși Primăria Vaslui a făcut imense eforturi pentru amenajarea și dotarea acestui nou centru de vaccinare, deocamdată, nu există personalul medical care să-l deservească! „În prezent, se lucrează la identificarea personalului, medici și asistente medicale, care să deservească cele 3 cabinete înființate la Centrul de vaccinare ce va fi deschis la „Bucuria”. Din păcate, în cadrul Direcției Sociale a Primăriei municipiului Vaslui nu mai avem personal disponibil, cu atât mai mult cu cât a reînceput școala, iar personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare, care ar fi putut îndeplini aceste sarcini, s-a reîntors la locul lui. Sperăm să intervină Direcția de Sănătate Publică, prin detașarea de personal medical sau chiar medici de familie, deși, și aceștia din urmă au responsabilităile lor, atât față de pacienții obișnuiți, cât și în vederea programării la vaccinare ori supravegherea persoanelor vaccinate ori a celor infectate cu Covid 19. Sperăm să rezolvăm problema personalului, pentru a deschide cât mai repede respctivul centru și a da posibilitatea cât mai multor vasluieni să se imunizeze împotriva acestui cumplit virus”, ne-a declarat Gianina Clitemnestra Tofan, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Vaslui.

Agenția Europeană a Medicamentului (AEM) a aprobat tratamentul AstraZeneca, în ciuda faptului că eficacitatea dovedită a acestuia este mai scăzută decât a vaccinurilor deja existente și administrate în România, BionTech-Pfizer sau Moderna. Cele două doze trebuie administrate la un interval de 8 săptămâni.

- Hai in grupul nostru -spot_img
- Vremea in Judetul Vaslui -Vremea Vaslui
- Dictionar Online-
powered by DexOnline.Net
- Locuri de munca in Vaslui -
Locuri de muncă Vaslui, Jooble
jooble

Cele mai noi stiri

Recent Comments